22/04/2026
Fiecare are timpul și ritmul lui. Mereu am spus asta, dar una este când o spui fara să o fi simțit în toți porii tăi (din teorie) și alta este când o simți pe propria piele, până în cea mai mica celulă.
Atunci când vedem că o persoană dragă "este in eroare", "este pe arătură, dar crede că este pe drum asfaltat", primul impuls este sa mergem și să îi spunem ceea ce vedem, având cea mai bună intenție, de a-l ajuta să deschidă ochii, dar de cele mai multe ori, cuvintele nu ajung acolo unde ne-am fi dorit. De cele mai multe ori, cuvinte trec pe langa persoana in cauza. Nu e bine, nu e rău. Doar este. Nu putem forța pe cineva să vadă ce vedem noi, mai ales daca nu este in locul in care suntem noi. Nu are cum. Va vedea priveliștea / situația de acolo de unde este.
Chiar daca pe noi ne doare și ne dorim să îl facem să vadă altfel lucrurile, nu se poate. Doar ne pierdem energia, apar frustrări, nemulțumiri, senzația că e prea mult, că s-a ajuns la limita. Dar poate că persoana cealaltă avea nevoie să simtă acea limită, pentru a face saltul să poată vedea ceea ce i se spusese până atunci. Poate persoana respectiva avea nevoie să facă singura acel salt, pentru a putea înțelege ceea ce doar a auzit până atunci.
Unii urcam treptele mai ușor și într-un ritm mai rapid. Alții avem nevoie sa ne ținem de bara de ajutor sau sa ne sprijinim în baston sau poate sa ne oprim din când în când, sa ne tragem sufletul, căci efortul de a mai urca o treaptă este prea mare pentru noi. Uneori mai vine cineva binevoitor sa ne întrebe dacă ne poate ajuta, dar orgoliul ne face să răspundem "mă descurc singur(a)".
Poate acel binevoitor a fost un semn de la Dumnezeu să lăsăm controlul, mândria, aroganța și să ne lăsăm ajutați, sa ne lăsăm trași de o mână binevoitoare.
Este nevoie de curaj să facem toate astea.
Curajul este prima treapta pe scara virtuților lui Hawkins.
CURAJUL.... Curajul de a cere ajutorul, curajul de a ne lăsa ridicați, curajul de a accepta că poate ceea ce vad cei de langa noi este o priveliște mai frumoasa, curajul de a recunoaște atunci când greșim, curajul de a ne smeri in fața lui Dumnezeu și a vieții, a greutăților care vin către noi, curajul de a lăsa controlul, curajul de a te lăsa purtat de curent, curajul de a vedea întunericul din noi, pentru că apoi sa putem vedea lumina din noi și din ceilalți, curajul de a te vedea cel mai mic dintre toți, curajul de a-i lăsa pe toți să își ducă destinul, curajul de a merge pe drumul tau, chiar daca nu corespunde cu drumul gândit de alții pentru tine, curajul de a renaște din propria cenusa... CURAJUL...
Unii avem nevoie să stam în propria mocirla mai mult timp sau sa ne prăbușim până ajungem la fundul prăpastiei. Poate avem nevoie să simtim căderea în gol și pământul rece al prăpastiei. Este o cale și asta și eu am fost acolo. Dar ceea ce știu este că de acolo, doar in sus putem merge.
Multi suntem sau am fost într-o falsa lumină, intr-o lumina pe care ne-am creat-o in jurul nostru din orgoliu, într-o lumină care ne orbește de mândrie și de "cine suntem noi". Am fost și eu pe acolo și poate că mai sunt inca. Dar este bine și așa. Că doar așa învățăm (daca învățăm).
Si ca sa renaștem este nevoie sa dărâmăm "vechiul" din temelii și să creăm o fundație noua, pe care să așezăm noua noastră versiune îmbunătățită.
Și este perfect așa cm este, căci atunci când înțelegi că totul are un scop la Dumnezeu și că nimic nu este întâmplător, nu îți rămâne decât să te lași purtat de "brațele lui Dumnezeu", așa cm consideră El.
MULȚUMESC 🙏
MULȚUMESC 🙏
MULȚUMESC 🙏