Atelierul Craciunitei

Home
Atelierul Craciunitei

SALUT SI BINE AI VENIT IN LUMEA MAGICA A FLORILOR STABILIZATE. Iti promitem inovatie, unicitatea,calitate si profesionalism.

Compunem, din flori criogenate si plante natural uscate, buchete de mireasa/nasa , lumanari si accesorii pentru mana/piept/par.

08/06/2026

Perfect!

WhatsApp: 0743 268 924
Messenger: Atelierul Craciunitei

Mai preiau 3 comenzi de flori pentru anul acesta !

02/06/2026

Fara filtru.

31/05/2026

Nu.
Nu m-am întors.

Dar ce-a pus Dumnezeu în mine nu poate fi încuiat. Cel puțin nu pentru totdeauna.

Am păstrat două lucruri din fostul atelier: foarfeca și șorțul.

Pe acestea doua le-am incuiat timp de 7 luni in ultimul sertar din sufrageria mea.
Șapte luni care, privite acum, parcă nici n-au fost.
Nu l-am deschis pana saptamana trecuta. N-am putut. Pentru ca am stiut ca nu ma voi putea intoarce din nou la flori.

Dar am vrut sa ma intorc la emoția pe care mi-au dat-o mereu.
La liniștea pe care o simțeam când țineam o floare în palmă și mă întrebam ce poveste ar putea spune.
La bucuria aceea simplă de a crea ceva frumos din lucruri fragile.

Poate că uneori nu te întorci la locul de unde ai plecat.
Te întorci doar la sentimentul care te-a făcut să începi.

30/04/2026

Nu alerg pentru că îmi place.

Alerg pentru că sunt responsabilă de fiecare acțiune pe care o aleg.
Pentru corpul meu.
Pentru mintea mea.
Pentru tot ceea ce vreau să văd în oglindă atunci când ridic ochii din pământ.

Dar e greu. Zău că-i greu.
Mai ales când îmi vine să îndes în gură tot ce prind în cale, anulând tot efortul meu de dimineață.
Și nu-mi ia mai mult de cinci minute să stric tot.
Hai, maxim șase.
Ba chiar aș putea câștiga campionatul mondial de „Câte prăjituri poți mânca în 300 de secunde”, dacă mi-aș da voie.

Și cm așchia nu sare departe de trunchi, ghiciți care e hobby-ul preferat al fiului cel mare.
Mâncatul.
Așa se face că, de fiecare dată când furculița atinge blatul mesei, o undă magnetică se transmite în camera copilului.
Altfel nu-mi explic cm iese rapid din încăpere, transformându-se într-un Gargamel pitic care pare că pune la cale un plan diabolic.

Merge încet și apăsat, ușor îndoit de spate și cu un zâmbet în colțul gurii, adulmecând toate mirosurile din bucătărie.
Apoi își freacă tare mâinile, în timp ce-și mișcă sprâncenele într-un sincron perfect și, cu vocea îngroșată, zice:

— Oh… I’m coming to do my favorite hobby!

Mă bufnește râsul. Apoi îl dojenesc puțin, încercând să-i corectez apucăturile deloc neadecvate.
Nu că nu-mi vine și mie să mă strâmb cot la cot cu el, dar mă gândesc că ar fi drăguț din partea mea să mă comport totuși ca un adult responsabil, ce sunt.

În schimb, înghit în gol până rămân fără salivă. Sau până mă doare rau gâtul.

Și cu cât mă străduiesc mai tare să fiu cuminte, cu atât vine „universul” și îmi pune sub nas toate bunătățile din lume.
Și eu cedez fără nicio șansă.
Nici măcar nu mă străduiesc.

Poate… mâine.

Si uite asa, în fiecare zi, repet sârguincios aceleași cuvinte:
— „DE MAINE, Bianca Gabriela, nu mai sună nicio pungă în casa noastră. Nicio prăjitură. Niciun pufulete.”

Asta îmi spun de vreo doi ani încoace. Si îmca sper să ajung ziua… de mâine.

Și, de regulă, cedez tentației după ce soarele apune. Cand chiar nu mai pot.
Dar azi vine fiul meu cerându-mi câțiva bani. Avea nevoie de un stilou nou.
Îi întind o bancnotă de 50 de lei.
— Da, mami, pot să-mi iau ceva dacă rămâne…
— Nu, îl întrerup. Ai destule creioane, culori și carioci. Ba chiar putem vinde câteva din ele dacă vrei. Astăzi te limitezi la stilou și atât.
— Ok, mami.
Treizeci de minute mai târziu intră în casă, bălăngănindu-se vioi, cu mâinile la spate.
Îl aud din dormitor:
— Mami… am o surpriză ! Deschide ghiozdanul, zice.
Mă uit nedumerita la el. Copilul ăsta nu mi-a cumpărat vreodată ceva mie, din toată istoria lui de cand e copil mare.
Și, în timp ce îi luam ghiozdanul din spate, mă gândeam ce-o fi găsit pe jos în drumul lui spre casă.
Deschid fermoarul. Înăuntru, o cutie albă, lucioasă.
O scot. O întorc. Și privesc prin geamul de plastic două eclere uriașe, învelite în caramel.

Mă uit cu ochii căzuți la copilul meu, care știe că tocmai golisem dulapul cu bunătăți cu un scop.
Mă ia în brațe, își pune capul pe abdomenul meu și, mângâindu-mă pe spate, zice:
— De mâine, mami. De mâine si eu cu tine.

Am explodat in ras amândoi. Nici ca-l mai pot certa. Ba chiar eram bucuroasa pentru tot ce se afla in cutia mica.

Am așezat-o in frigider pentru mai tarziu.
Fara remuscari.

Stiam ca va veni și ziua "de maine " candva.
Dar nu azi.

Asadar astazi alerg, nu pentru slăbit,ci ca să vadă și el cm arată atunci când nu renunți.
Chiar dacă îți vine.
Chiar dacă e greu.
Chiar dacă ești om.

28/04/2026

Zilele trecute sună mama:

— Bia, vin diseară în oraș. Ți-am fiert lapte și am făcut șnițele pentru copii. Să mă aștepți la gară. Vin cu trenul de 8.

Închid telefonul bucuroasă, de parcă aș fi câștigat ceva la loterie. Simt cm corpul mi se dezmorțește încet, fără să știu când am adunat atâta tensiune.

Vine… mama. Încă vine!

Las totul baltă, anulez meniul pregătit pentru ziua respectivă. Nici măcar nu avea rost să mă sinchisesc. Cel puțin nu azi.
Știam că, orice le-aș pregăti, copiii mei vor alege întotdeauna mâncarea bunicii lor.

Îmi fac o cafea și mă așez cu spatele la geam. Brusc, nu mai aveam nimic de făcut.
Eram in vacanta de-a dreptul. Și totuși, privesc ceasul, gândindu-mă cm aș putea grăbi secundele. Minutele. Orele.

Gândul îmi era doar la femeia cu părul albit, care se mișcă din ce în ce mai greu. Mi-am dat singură răspunsul.
Poate anii.
Poate bolile.
Poate gandurile.

Și, în ciuda tuturor… vine.

Se urcă în trenul roșu, cu desaga plină. Și apoi se lasă legănată vreo 60 de kilometri pe șinele vechi, într-un vagon aproape gol. Câteodată doarme.
Câteodată rămâne în tăcere.
Și, rareori, mai spune o glumă femeilor care se așază lângă ea.

Ajung în gară panicată să nu întârzii nici măcar un minut. Mă uit în stânga și în dreapta.
Nimic.
Câțiva controlori se uită lung la mine și vreo doi oameni care așteaptă același tren.

Același tren care m-a cărat pe mine de zeci de ori, în urmă cu vreo 25 .
Aceeași gară în care mama mă aștepta cu sufletul la gură din fiecare vacanță.
Nici nu mi-am dat seama când eu am crescut mare și ea s-a făcut mică. Nici când ea a rămas în urmă și eu am ajuns s-o aștept.

De îndată ce trenul soseste, mă ridic pe vârfuri, încercând s-o zăresc prin geamurile murdare. Nicio șansă fără ochelari.
Dar o văd când coboară ultima. Văd cm se strâmbă când pășește pe ultima scară.

„Iar o dor rău genunchii”, îmi spun în gând.
Îmi aruncă un zâmbet și mă grăbesc să-i iau plasa de rafie.
— Măi, mamă, de ce, Doamne, ai pus atâtea?
— Nu-s multe. Doar puțin din fiecare. Ți-a pus și taică-tu ceva!

Normal că a pus. Uneori trântește trei nuci peste pătrunjel. Alteori două mere care-s mai faine. Sau câteva pițule prinse pe lacul din capătul satului.

De data asta aveam o pungă cu frunze verzi.
Deschid repede, iau o frunză în mână și o miros.
Fără să o mai spăl, o arunc în gură. O ploaie de apă ma cuprinde de abia apuc sa înghit fara sa ma inec.

— Măcriș.

Închid ochii instant și mă strâmb într-un mod în care n-aș vrea să mă văd în nicio oglindă. Apoi rămân așa, cu ochii închiși și zâmbetul larg, cu măcrișul între măsele.

- Doamne Dumnezeule!
Am dat ani grei în spate pana m-am oprit la o copilă cu ochi caprui si cu părul încâlcit de vânt. Una care era mereu pe urmele tatălui ei, desculta si cu măcrișul strâns în pumn- pregătită sa cucerească lumea.

Îl spăl repede și duc copiilor cadoul primit de la bunicu'.

Asta micu isi bulbuca ochii de mirare însă Ionut stie.
Mă proptesc în ușă, amuzându-mă copios de toate grimasele lor.

Și rămân acolo. Fără ceas. Fara glas.
Până când ultima frunză e gata.
Pana cand fetita s-a reasezat in mine.
Pana cand promisiunile m-au ajuns.

Ma întorc in bucătărie gandindu-ma cm poate o mama sa indese o lume intreaga intr-o plasa si un tata sa-ti dea curaj atunci cand ai nevoie?

Pentru că într-o zi, fără să-ți dai seama, deschizi o pungă, miroși o frunză, și te întorci.
Nu in timp.
Ci la tine.
Ci la ceea ce ai fost dintotdeauna dar ai uitat.
🥰

21/04/2026

N-am spus nimic de lalele.
Mai sunt copii mari, așa ca mine, care ies din casă doar să dea bună ziua… florilor?

Fac ture în fiecare zi.
Prin tot orașul.
Și nu mă opresc până nu-mi salut toate rondourile. Nu-mi scapă nici măcar unul.

De cele mai multe ori merg cu mașina.
Iar de îndată ce mă apropii de ele, las geamul jos.
Întind mâna.Știu că nu le voi atinge, dar măcar încerc. Rotesc puțin din buton și dau muzica mai tare. Apoi mă învârt în jurul sensului plin cu lalele de cel puțin două ori.
Blochez traficul.
Nici că-mi pasă.
În cele două cercuri ale mele, pot jura că sunt în vacanță.
Senzația e atât de reală.
Uneori sunt în Spania. Alteori îmi imaginez cm o fi prin Olanda. Dar, de cele mai multe ori, mă văd cu o gelatto grande, plimbându-mă pe străduțele mici din Italia.

— Buongiorno! le spun la toate.

Mă trezește, de fiecare dată, claxonul oamenilor care nu înțeleg arta. N-au răbdare să stea două secunde, să lase frumosul să le intre în suflet. Sau poate nu-și dau voie .
Pentru că frumosul te obligă să-ți deschizi sufletul. Sa tremuri putin. Sa se ridice pielea o leaca pe tine. Iar unii, bietii, au stat atât de mult în încordare, încât au înghețat.

Le fac cu mâna înapoi și le arăt cu degetul spre frumoasele mele colorate. Poate, poate… se dezgheață ceva.

Apoi plec… să încurc traficul puțin mai departe.

Când e soare, merg pe jos.
Așa se face că, duminică, l-am luat pe soțul meu de braț și am ieșit la… lalele.
Am avut un ritm alert până să ajung la preferatul meu din tot orașul. Iar pe măsură ce mă apropiam, pașii mei își pierdeau încet ritmul.

De jur împrejur...doar bănci. Toate pline.
Șoapte. Glume. Râsete.
Toți vorbeau cu florile din mijlocul lor.
Plantate în formă de stea, lalele roșii, în 4–5 rânduri, desenau conturul gros.
În mijlocul lor, mai timide, răsăreau rânduri de lalele galbene. Iar in spațiile rămase libere , panseluțe mov, albe si portocalii.
O splendoare.

Mă învârt o dată în jurul rondoului, ca să-l pot cuprinde cu totul.
Să-i înțeleg măreția. Forma. Arta.
Mă ridic pe vârfuri.
M-aș urca în turn… dar nu-i deschis.
Apoi repet vreo două inspirații lungi, controlate, așa cm am învățat la Pilates. Si in tot timpul asta imi spun dorințele în gând.
Stiu ca nu funcționează.
Dar o asemenea artă cere tribut.
Cere respect.
Cere legământ.

N-am plecat de acolo până n-am strâns vreo două lalele în brațe.
Îmi venea să fac plecăciuni… dar speriam oamenii de pe bancă.
Și nu — nu-mi venea să rup nici măcar una.
Doar le-am rugat, în șoaptă, in stransoarea mea :

— Mai stați, va rog...mai stati.

Mi-am dat seama cât de tare mă dureau obrajii abia după ce am plecat din mijlocul lor.
Aveam zâmbetul înțepenit.
Și sufletul plin.

In pașii care au urmat, mi-am așezat degetele în palma soțului meu și capul pe umărul lui.
Am inchis ochii știind ca drumul meu e fara pericol.
Am lăsat sa se aseze.
Toata magia . Toata frumusețea. Toata emotia.

Am dat multumire zecilor de mâini care au indesat in pământ sutele de flori. Si celor care au susținut acest proces.

Caci iata inca o data am simtit cm lumea merge mai departe datorită oamenilor grăbiți.

Dar rămâne vie datorită nouă, artiștilor.
Datorita celor care se opresc.
Datorită celor care văd.
Datorită celor care simt.

❤️🤗

15/04/2026

Dor ...sa iti fie dor!❤️

04/10/2025

Ultimele zile in atelier cu momente de inspirație tacute si rasete colorate.
Am fost FORTA.
Am fost INSPIRATIE.
Am fost EMOTIE.
Multumesc Doamne pentru tot!
Multumesc vouă pentru zecile de mesaje primite.
Abia acum am realizat măreția noastra.
❤️🤗

03/10/2025

Dragii mei,

Cu inimile pline de recunoștință, vă anunțăm că intrăm în ultimele zile de lucru ale atelierului, înainte ca acesta să își închidă porțile. Este o despărțire grea, dar în același timp o celebrare a tuturor momentelor trăite împreună.
Fiecare colțișor din Atelier poartă urmele mâinilor și inimilor care au creat aici, iar aceste amintiri nu se închid odată cu ușa. Ele rămân vii, în florile dăruite și în inimile celor care au ales să facă parte din povestea noastră.
Vă mulțumim pentru că ați fost mereu aproape ! 🌹
Cu recunoștință,
Echipa Atelierului Crăciuniței

PS. Pentru cei care mai doresc serviciile noastre suntem activi inca 2 săptămâni.

07/06/2025

Când timpul se oprește în loc iar mâinile spun o poveste.
Când ating florile, timpul se oprește.
Respirația se aliniează cu bătăile inimii florilor, un ritm tainic, aproape sacru. În acel moment, nu mai există grabă, zgomot sau lume. Doar eu și toate florile din atelier, o legătură de suflet care nu are nevoie de cuvinte.
Creez cu o iubire care nu cere nimic în schimb. Iar când buchetul e gata, am impresia că tocmai am fost martorul unei nașteri — a frumuseții pure.
Unele lucruri se învață, dar cu asta te naști!

Address

Bistrita

Opening Hours

Monday	09:00 - 17:00
Tuesday	09:00 - 17:00
Wednesday	09:00 - 17:00
Thursday	09:00 - 17:00
Friday	09:00 - 17:00

Telephone

+40743268924

Website

facebook.com

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Atelierul Craciunitei posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Shortcuts

Want your business to be the top-listed Interior Service?

Country:

City: