În octombrie 2011 , într-o zi superbă de toamnă mă aflam in Koln, într-o scurtă vacanță. Unul din colegii mei a insistat să ne trezim cu noaptea în cap și să mergem să vizităm Domul din Koln. Entuziasmul meu se regăsea la un nivel egal cu cel al mării, dat fiind faptul ca trezitul de dimineață nu este una din activitățile mele preferate.
Am ajuns la ora 8 dimineața, pe 10 grade, cu un soare orbitor și un cer senin ca sticla. Domul ne aștepta rece, negru și sobru, plin de gumă de mestecat pe jos. Colegii mei pășeau în tăcere; eu nu aveam nici o tragere de inimă să colind o clădire care mie personal nu îmi spunea nimic ( sunt o mare admiratoare a art nouveau-ului în materie de arhitectură, stilul gotic nu mă reprezintă și nici nu mă impresionează).
M-am așezat pe o bancă și am așteptat să se întâmple ceva ; ce, nici eu nu știam – priveam spre naosul domului unde un întreg perete era făcut din sticlă. Culori frumoase, fade: la ora 8 dimineața. Încetul cu încetul, în mai puțin de 15 minute, întreaga pictură părea că prinde viață. Pur și simplu emanau vibrație, soare, emoție!
De la culorile șterse, trecerea la o vivacitate greu de suportat pentru un ochi neavizat se făcea treptat și constant. Într-un final, când soarele a ajuns să lumineze întregul perete de sticlă, tot Domul părea că nu mai există. Întunericul interior accentua și mai mult viața din imagine, și senzația ca doar tu și imaginile reprezentate există devenea copleșitoare.
Așa a apărut și prima dezamăgire. La al doilea târg, în plină vară, am făcut insolație. Am renunțat. Deși aveam zeci de obiecte pictate, nu reușeam să mă regăsesc în ceea ce făceam 100%. Lucrările mele erau vii - nu erau suficient de vii, așa cm trăisem experiența din Domul din Koln. Ceva lipsea. Nu mi-a lipsit însă curajul de a renunța la jobul pe care îl aveam la acel moment și a mă reîntoarce la prima mea dragoste – vânzările.
Acele 15 minute, acel miraj creat de soare în strânsă colaborare cu sticla, m-au făcut să știu ce vreau.
Primul pas a fost sa învăț să pictez pe sticlă. Dar cm în România, tot ceea ce ține de artă – dacă nu faci școli peste școli – este un secret bine ținut la ciorap, am început să studiez pe youtube. Descoperisem o pasiune ce devenea din ce in ce mai obsesivă. Veniturile erau suficiente pentru a putea investi in sticlă: obiecte de sticlă, în culori speciale de sticlă, greu accesibile. Îmi petreceam ore întregi în a găsi metode de a amesteca culori pe bază de solvent, cu culori clasice de acril, de a învăța sa le usuc, să le protejez.
Așa am ajuns să particip la primul meu târg de handmade de la Sibiu. Și să văd că mâzgăliturile mele sunt apreciate, în special de turiști străini. Românii aveau comentarii de genul : „ și eu știu să fac așa ceva, ce scumpe sunt”.
În 2014 m-am mutat în Alba Iulia – un nou start după 7 ani. A fost și un nou start în a studia sticla. Așa am ajuns la vitralii, la Tiffany, la Overlay, la sticlă fuzionată. Atât de multe informații- dar totul superficial, totul cu mici secrete de artă, care, evident, nu ți le punea nimeni la dispoziție. Într-un act de frustrare si de rebeliune, am ajuns la atelierul de Tiffany din București. Am reușit să învăț tehnica de bază. Și atât. Însă din ce în ce mai mult îmi doream să combin sticla, să obțin obiecte de decor, să obțin obiecte 3D, oglinzi, miniaturi.
Am conștientizat după 2 ani că, prin a începe să pictez pe sticlă, de fapt am început să fac pace cu mine însămi. A fost un prim pas – perioada de 2 ani în care nu am mai pus mâna pe nimic, m-a ajutat să îmi sedimentez exact ce îmi doresc să fac – ceasuri pictate pe sticlă. Nici acestea nu au fost suficiente ca și motivație să încep un business propriu, dintr-un hobby.
În 2014 m-am mutat în Alba Iulia – un nou start după 7 ani. A fost și un nou start în a studia sticla. Așa am ajuns la vitralii, la Tiffany, la Overlay, la sticlă fuzionată. Atât de multe informații- dar totul superficial, totul cu mici secrete de artă, care, evident, nu ți le punea nimeni la dispoziție. Într-un act de frustrare si de rebeliune, am ajuns la atelierul de Tiffany din București. Am reușit să învăt tehnica de bază. Și atât. Însă din ce în ce mai mult îmi doream să combin sticla, să obțin obiecte de decor, să obțin obiecte 3D, oglinzi, miniaturi.
În momentul în care s-a dat startul programului guvernamental Start Up Nation 2017, într-o inconștiență entuziasmată, mi-am scris singură proiectul. Am încercat să lucrez cu consultanți, însă se uitau ciudat la mine când încercam să le spun că și din obiecte de artă se poate face business. Am reușit să obțin punctaj maxim și m-am trezit, în continuare angajată într-o multinațională, cu o firmă nou nouță deschisă într-un domeniu la 180 de grade față de activitatea zilnică, și cu bani pentru primul an!
Dar știam ce vreau să fac. Vitralii! Și nu vitralii clasice ci vitralii Tiffany, vitralii industriale, obiecte de decor utile si practice din vitralii.
