11/02/2026
Cuvinte frumoase la încheierea incredibilei expozitii România. 🫶🏼
Mesajul transmis cu ocazia lansării catalogului
”RomânIA. Reprezentarea identitară a portului popular în artă” la Muzeul Național de Artă al României.
”Onorată asistență,
Doamnelor și domnilor,
Mulțumesc domnului director Erwin Kesller, echipei curatoriale, colectivului Muzeului Național de Artă și tuturor partenerilor care au făcut posibilă această expoziție.
Probabil că foarte rar, sau poate niciodată până acum, nu au fost expuse împreună atât de multe lucrări aparținând unor perioade istorice diferite, prin care să putem privi portul tradițional românesc ca printr-o adevărată oglindă a timpului. Este o reușită de excepție și un gest de generozitate culturală față de public.
Dar în același timp este un moment de recunoaștere a faptului că portul tradițional nu este un subiect decorativ, periferic sau nostalgic, ci un element central în construcția identității noastre culturale.
Asistăm aici la mai multe premiere. Una dintre ele este faptul că o operă de artă a reușit, într-un timp relativ scurt, să devină port-drapelul unei comunități internaționale, construită organic, prin intermediul rețelelor de socializare. Dincolo de succesul comercial, adesea invocat ca explicație pentru revenirea iei în contemporaneitate, aș îndrăzni să spun că La Blouse Roumaine este și un succes metafizic. Un succes care ține de capacitatea ei de a genera sens, nu doar imagine. Un succes care a traversat epoci, regimuri, războaie și tehnologii fără să-și piardă coerența interioară.
Nu este deloc întâmplător. Henri Matisse a fost colecționar și un profund admirator al textilelor, crescut într-o familie de comercianți de textile din Franța.
”La Blouse Roumaine” a fost pictată între 1939 și 1940, într-un moment în care Europa intra într-una dintre cele mai întunecate perioade ale sale. Iar Matisse a ales să vadă în ia românească viață, bucurie, frumusețe și speranță. Pentru el, motivele decorative inspirate din textile nu erau ornamente, ci elemente constructive, flexibile pictural, dar extrem de puternice simbolic. Prin ritm, repetiție și arabesc, el ajunge la ceea ce critica de artă numește o metafizică a decorului.
Exact aici se află și cheia iei, a cămășii tradiționale românești. Este structură și limbaj, este o taină și formă de cunoaștere, deopotrivă.
Și aici trebuie afirmat foarte clar: ia există datorită femeilor. Ele eu fost mai mult decât muze și surse de inspirație. Ele au fost și sunt autoare.
Generații întregi de femei au transmis, din mână în mână, acest obiect-text, acest corp de cunoaștere, acest sistem de semne. Nu au avut nevoie de academii, muzee sau validare insitituțională.
Portul tradițional este arta lor. O artă riguroasă, codificată, transmisă prin practică, memorie și responsabilitate. În cusătura iei sunt înscrise relația cu natura, cu cosmosul, cu divinitatea, cu comunitatea și cu propriul corp. Dar mai ales cu propriul suflet. Este un alfabet feminin al lumii.
Identitatea secolului XXI se schimbă într-un ritm accelerat. Tehnologia comprimă timpul, fragmentează atenția și standardizează formele culturale. În acest context, ia nu ne învață doar ce este frumos. Ne învață ce este durabil. Ce este transmisibil. Ce este viu.
Nu cred că ia poate fi definită în sens clasic. O privesc mai degrabă ca pe o matrice: o matrice vie, care generează continuu sens, memorie și apartenență. O formă care adună în ea timp, experiență, emoție și credință.
Și, poate cel mai important, ia funcționează ca o formă maternă: acoperă, protejează, conține. Nu impune și nu domină, ci ține, leagă și transmite.
Astăzi ajungem însă la un punct de cotitură: inteligența artificială. Un moment care ne obligă să ne punem întrebări serioase despre autorat, memorie, apropriere și responsabilitate. Pentru că formele de cunoaștere create de femei, transmise informal, sunt astăzi cele mai vulnerabile.
Poate că această expoziție este un avertisment, dar și o invitație de a trata ia nu ca obiect de consum cultural, ideologic, politic sau comercial, ci ca matrice, ca sistem viu, ca ghid.
Ia nu aparține trecutului.
Ea ne pregătește pentru viitor.
Vă mulțumesc
Andreea Diana Tănăsescu
fondatoarea comunității La blouse roumaine și creatoarea Zilei Universale a Iei - 24 iunie
București,
5 februarie 2026
Mai mult despre ce înseamnă IA pentru comunitatea noastră în linkul din comentarii. Noi am ales una dintre viziunile posibile.
”IA
Cod transmisibil din mamă-n fiică, mărturie a unui matriarhat ancestral.
Esență a frumosului, legătura dintre trecut și un viitor al conștiinței valorilor.
Cea mai frumoasă poveste cusută a trecerii familiilor și comunităților prin viață.
Petra Marianne Marian
Artistă
Paris, februarie 2026”
Ia pe care o port este realizată la Stoenesti, în Vâlcea, de la fir la produsul final de atelierul Borangic Niculescu.
