10/06/2026
✒ Cum era poreclit Ion Creangă: numele hazlii sub care îl striga Iașul de altădată
Despre Ion Creangă nu se cunoaște nici astăzi cu exactitate data nașterii. Unii spun 1 martie 1837. Condici de nou-născuți din Humulești indică 10 iunie 1839. Între aceste două date stă începutul vieții unui om care avea să rămână în memoria timpului ca unul dintre cei mai mari autori pe care i-a dat această țară.
Cert este că viitorul mare povestitor s-a născut în Humulești, județul Neamț, în familia unui țăran care mai avea 7 fii și fiice. A fost pregătit de dascălul din sat, apoi mama sa, Smaranda, l-a încredințat bunicului David Creangă din Pipirig pentru a urma „Școala de catihetică” din Fălticeni. Acolo și-a schimbat numele din Ion Ștefănescu în Ion Creangă, după numele mamei. Numele acesta l-a purtat toată viața.
Școala din Fălticeni s-a desființat, iar el s-a mutat la Iași, la Seminarul teologic „Veniamin Costachi” de la Socola, pe care l-a absolvit. S-a însurat cu Ileana, fiica preotului Ioan Grigoriu de la Biserica Patruzeci de Sfinți din Iași, și a devenit diacon. Curând s-a născut fiul lor, Constantin. Căsnicia nu a durat. Soția a fugit cu un călugăr. După încheierea divorțului, copilul a rămas în grija lui.
Timp de 12 ani a fost diacon sau dascăl pe la mai multe biserici din Iași. A fost exclus din rândurile clerului pe motiv că și-a părăsit nevasta și că a tras cu pușca după ciorile care se așezau pe Biserica Golia și o murdăreau. De atunci, viața lui s-a mutat la Țicău, în bojdeuca în care a locuit până la sfârșit. Alături i-a fost Tinca Vartic, cea care l-a îngrijit până în ultimele clipe.
În Iași, Ion Creangă era o prezență constantă. Grig. I. Alexandrescu, prietenul său și primul biograf, scria la 10 ani de la moartea lui, în revista „Șezătoarea”, că îl vedeai pretutindeni: la congrese, în cercuri literare, printre bătăuși la alegeri, la parade și sărbători naționale. Mai ales la parade. Când defilau soldații, tunurile și cavaleria, cu steagurile care fuseseră la război, i se lumina fața și se mișca până la lacrimi.
◾ Ce porecle avea Ion Creangă
Era popular. Extrem de popular. Oamenii îi puseseră mai multe porecle. Junimiștii îi spuneau „Popa Smântână”. La mahala era „răspopitul Creangă”. Bătăușii de la alegeri îi ziceau „Popa dracu’”. Toată lumea făcea haz de el. Și totuși, scria Alexandrescu, când cineva avea vreo nevoie, mai ales din sărăcie, la el alerga.
Aceste porecle nu l-au micșorat. Dimpotrivă, ele au însoțit un om prezent în viața publică, un fost diacon exclus din cler, un tată rămas singur cu fiul său, un locuitor al bojdeucii din Țicău. În spatele numelor strigate în glumă sau în aprinderea alegerilor, stătea același Ion Creangă care își schimbase numele la Fălticeni și care își purtase viața prin biserici, seminarii, case modeste și adunări zgomotoase.
A rămas în istorie cu opera sa. Dar în Iașul vremii sale a rămas și cu aceste nume: „Popa Smântână”, „Popa dracu’”, „răspopitul Creangă”. Ele spun ceva despre felul în care era văzut: cunoscut de toți, comentat de toți, căutat de toți. Iar la zece ani după moartea lui, prietenul său încă simțea nevoia să noteze aceste lucruri, ca și cm memoria orașului nu ar fi fost întreagă fără ele.
Sursa: Ochiul Minții.
